Pe puntea sufletului
au început să alerge
furnicile.
Frica,
încetul cu încetul pune stăpânire pe vas: tremură lemnul.
Frânturi de cuvinte
încep să plutească pe mare,
mare devenită ocean.
Rămânem goi,
despuiaţi de paie
şi constatăm că ruşinea dispare
odată cu sufletul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu