duminică, 16 octombrie 2011

"am devenit centrul unei lumi dispărute" de EVC


fiecare zi
este un mister pentru mine

ascult uneori clipa obosită
în pauzele dintre ieri și azi

îmi este frică să folosesc compasul,
îmi este frică de perfecțiune

dar lumea merge înainte
înainte...
pana se frânge
și devine ea însăși o clipă
pierdută printre clipe


aș vrea să schimb ceva
dar mă simt prea obosit
de atâta tinerețe

de fapt am reușit ceva,
am devenit centrul
unei lumi dispărute

aleargă câinii cu furie
iar noi am început să mușcăm
din noi cu disperare

.................................
păsărilor le-au dispărut aripile
iar oamenii au început să zboare

marți, 30 august 2011

"mă ascultă ..." de EVC


mă ascultă vântul
pe mine

mă ascultă timpul
care se regăsește pe fața mea
plină de gânduri

cercul
îmi face în ciudă
și mă chinuie noaptea

punctul devine
începutul și sfârșitul
ideilor nenăscute

există totuși un trib
care nu are noțiunea timpului,
trăiesc într-un etern prezent

mă ascultă vântul,
mă ascultă timpul,
..................
mă ascultă
în fiecare dimineață conștiința

sâmbătă, 4 iunie 2011

"am devenit dependent de iubire" de EVC

gradual mă îmbăt cu iluzia
zilei de mâine
pierzându-mă prin clipa
prezentă

am devenit dependent de iubire,
sunt un alcoolic fără scăpare

lovesc de când în când cu dosul palmei luna
în timp ce dragostea îmi curge prin vene

miercuri, 18 mai 2011

"uneori suntem..." de EVC

suntem dincolo de timp,
plutim printre nuci spaţiale,
sărim în două picioare
în loc de patru

suntem animalele care au inventat sentimentele
dar ne îndoim în fiecare clipă de asta

suntem ca pietrele când începem
să urlăm la noi:
reci şi alunecoase

uneori ne putrezesc ideile
şi suntem dornici să redescoperim roata,
aproape suntem geloşi pe cei care au făcut asta
înaintea noastră

uneori suntem...

duminică, 15 mai 2011

"legumele se vând la pungă" de EVC

viața la pungă
se vinde după blocuri
copiii se maturizează înainte de timp
iar peștișorul de aur întârzie să se arate

drogați de iluzia zilei de mâine
ne pierdem în fericirea unui prezent absent
................................................................
mai nou
legumele se vând la pungă

joi, 28 aprilie 2011

"ceea ce ne definește printre clipe" de EVC

o față adormită de durere
o față care râde de fericire
o față...?
............................

numai cuvinte,
mirese care nu mai sunt mirese
și o lume care râde,
mai sunt și numerele
care încearcă să definească măsura
noastră,
parcă râd cu poftă de...
alte numere ce se ascund încă

mucegaiul gândirii
ne subjugă în ritm de dans

fiecare cu dansul lui finit,
iar punctul
este ceea ce ne definește printre clipe

luni, 18 aprilie 2011

"am rupt în două clipa" de EVC

am rupt în două clipa
și am făcut-o mică

la fiecare capăt
am definit un nou început
spre un alt capăt

printre ruinele
din gândurile noastre
ne răzbunăm pe neputința din noi
..................................

suntem urmăriți
de cuvinte pierdute,
iar noi
nu reușim să ne regăsim